Nikolai Vasilievici Gogol – Mantaua (2004)

MTIwNjA4NjMzNTI5NDAyODky

Personajul principal, Akaki Akakievici Bașmacikin este „funcționarul cutare” de la „departamentul cutare”, vechi în slujbă și neted pe creier.Aflăm că domnul Akaki ocupa de atât de mult timp slujba respectivă încât nimeni nu își mai aducea aminte când a intrat în slujbă și cine l-a angajat. Fiind un simplu copist, Akaki Akakievici Bașmacikin, înzestrat cu chelia de rigoare, nu era din cale afară de sociabil, fapt pentru care autorul ne împărtășește faptul că nimeni nu îi purta respect.

Gogol ne prezintă prin intermediul lui Akaki Akakievici imaginea tipică a funcționarului de rând, marginalizat și limitat, ce nu are decât o singură procupare: să își iubească munca neroadă, muncă pentru care nu era apreciat de nimeni. În viața lui Akaki apare însă neprevăzutul. Mantaua pe care o avea de mulți ani se rupe iar Petrovici, un „croitor bețiv chior de-un ochi”, îi dă vestea cea tragică: mantaua nu mai poate fi cusută. Vestea îl zdruncină serios pe sărmanul Akaki care trece astfel printr-o gravă criză existențiale. După îndelungi cugetări lăuntrice copistul își ia inima în dinți și îi zice croitorului Petrovici să-i facă o manta nouă. Pentru mantaua cea nouă, Akakai Akakievici face eforturi supraomenești – renunță la ceaiul de seară, nu mai aprinde lumânări și pășește pe vârful degetelor pentru a nu-și uza pantofii.

Vă invităm să ascultați această capodoperă radiofonică, într-o interpretare de zile mari.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s