Dinu Grigorescu – Ultima Cafea Cu Iuliu Maniu (2016)

Dramaturg, poet, prozator, jurnalist şi specialist în administratia publică, Dinu Grigorescu este considerat unul dintre cei mai prolifici dramaturgi în viaţă din generaţia optzecistă. A publicat 25 de cărți de teatru, poezie şi proză. A scris 25 de comedii, din care i s-au jucat 10.

„Ultima cafea cu Iuliu Maniu” îmbină inspirat dramaturgia cu istoria şi memorialistica, faptul real şi documentul, aşezându-le într-o construcţie teatrală atent gândită şi captivantă. Acţiunea este dinamică, se desfăşoară în spaţii foarte diverse şi în diferite momente istorice, semnificative pentru evoluţia României. Reconstituirea unor întâmplări extrem de dramatice şi aducerea în faţa publicului a unor figuri istorice de seamă se realizează cu ştiinţa dozării teatrale şi cu subtilitate psihologică.

Adaptarea radiofonică realizată de Mihai Lungeanu ne pune în faţa unui text impecabil construit, expresiv şi echilibrat. Episoadele acţiunii se leagă într-un mod fluid şi curgător, întâmplările esenţiale sunt puse în valoare prin decupajul radiofonic, căpătând astfel viaţă, culoare, emoţie. Dialogul dintre trecut şi prezent este excelent marcat, iar finalul se dovedeşte a fi absolut zguduitor.

Actorii individualizează, cu forţă şi expresivitate, fiecare partitură dramatică, armonizându-şi vocile, sensibilitatea, energiile artistice. Personajul Procurorului este jucat, cu dăruirea, farmecul şi puterea de convingere binecunoscute, de către Mircea Albulescu, în ultimul său rol la Teatrul Naţional Radiofonic, înregistrat cu doar 9 zile înaintea dispariţiei sale.

O certă calitate a spectacolului radiofonic Ultima cafea cu Iuliu Maniu este aceea că te face să vezi cu ochii minţii toate întâmplările, să le trăieşti, să fii acolo, în poveste. Chiar dacă vorbeşte despre nişte fapte foarte dure, piesa recreează o lume fascinantă, o lume de altădată şi aduce tot parfumul unei epoci apuse. Este un teatru istoric de foarte bună calitate, un exemplu de cum trebuie făcut teatrul istoric, în adevăratul sens al cuvântului, iar caracterul autobiografic face piesa unică, fără îndoială.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s