Biografii, Memorii: Ion Câmpineanu (1977)

În 1863 se stingea din viaţă ignorat de cei mai mulţi dintre semeni Ion Câmpineanu, fondatorul mişcării unioniste şi revoluţionare din Principate din prima parte a secolului al XIX-lea. Ion Ghica, marele revoluţionar paşoptist, spunea în discursul prezentat la înmormântarea lui Ion Câmpineanu: „Văzut-aţi un bătrân gârbovit înainte de ani, care abia-şi ducea picioarele până în grădina Cişmigiului, unde rămânea ore întregi pe-o laviţă cu capul plecat spre piept? Acelor care-i vorbiau, le răspundea  cu râs sau cu plâns, după cum subiectul vorbei îi aducea suveniruri vesele sau triste ale vieţii sale. Trecătorii se descopereau cu respect înaintea lui. Iar bătrânii se opriau locului să-l arate copiilor. Acela era Câmpineanu, marele patriot – o umbră care trece ca o protestare vie în contra nedreptăţilor, apăsărilor şi a persecuţiilor”.

În 1833 era ales deputat de Brăila în Adunarea Obştească după ce câştigase popularitate prin câteva măsuri care le luase anterior: eliberarea ţiganilor de pe propria moşie cu acte de slobozire; eliberarea ţăranilor clăcaşi şi împroprietărirea lor; înfiinţarea Societăţii Filarmonice, o mişcare culturală care s-a remarcat prin idealuri politice. Din programul Societăţii Filarmonice reţinem idealurile naţionale privind suzernanitatea faţă de turci şi autonomia faţă de ruşi, alfabetul latin în locul celui chirilic şi multe altele care vor fi traduse în fapte în deceniile ce au urmat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s