Mari Actori De Comedie: Dem Rădulescu

dem radulescu - inside

Înainte de a deveni actorul gigantic pe care publicul și-l amintește, „Bibanu'” a împărțit croșee și upercuturi prin sălile de box. Ajuns pe scenele de teatru din București, precum și în câteva dintre cele mai iubite filme ale românilor, Dem Rădulescu a luat cu asalt publicul, împărțind, cu aceleași lovituri neașteptate, emoție și hohote de râs.

Născut pe 21 septembrie 1931, Dem Rădulescu îşi petrece sfârşitul copilăriei în plin Război Mondial, iar amintirile din acei ani cumpliţi îl vor măcina şi la bătrâneţe. În ultimele apariţii publice, actorul povestea, într-o imagine aproape cinematografică, cum privea trenurile care tranzitau gara din oraşul natal, Râmnicu-Vâlcea, pline cu prizonieri evrei şi polonezi. „Îi vedeam de după gratii, ne cereau apă“, spunea Dem Rădulescu. Tot de război se leagă şi ceea ce a perceput, ulterior, ca fiind prima mare reprezentaţie la care a luat parte: un prizonier rus, expus în centrul oraşului, singur şi trist, analizat precum un animal la zoo de către întregul oraş.

Dem Rădulescu a pus succesul său aproape imediat pe seama marilor actori alături de care a avut privilegiul să împartă scena Naţionalului, citându-i pe George Calboreanu, Aura Buzescu şi pe Emil Botta. Cert este că, imediat după absolvirea facultăţii, piesele şi rolurile încep să curgă:„Îndrăgostiţii“ (1954) de Maria Bănuş, „Regele Lear“ (1955), în regia lui Sică Alexandrescu, „Căsătorie impusă“ (1955) de Molière, alături de Radu Beligan, „Steaua fără nume“ (1956) de Mihail Sebastian sau „Duşmanii“ (1958) de Maxim Gorki, alături de Matei Alexandru, Coca Andronescu şi Emil Botta.

Cariera din teatru este completată şi cu un alt tip de recunoaştere. În 1955, devine profesor de actorie în IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică), Facultatea de Teatru, secţia „Actorie“. Aici avea să rămână până la finalul vieţii, fiind deseori în comisia de admitere la Facultatea de Teatru. Astfel începea unul dintre cele mai frumoase episoade din viaţa lui Dem Rădulescu:cea de profesor, mentor, sfătuitor. Şi tot de aici putem înţelege de ce Dem a fost iubit, în egală măsură, atât de spectatori, cât şi de propriii colegi şi elevi de pe scenă.

Despre rolurile lui radiofonice puteți asculta în evocarea de mai jos:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s