Mihai Eminescu – Memento Mori

„Memento mori” este o încercare a lui Eminescu de a realiza un poem sociogonic pe tema fotuna labilis, realizat într-o manieră romantică, textul încheindu-se ca și poemul „Împărat și proletar” cu enunțul „viața e vis”.

„Memento mori” este împărțită în zece secvențe, fiecare închinată unei perioade a istoriei:

  • În prima secvență se enunță conceptele de lume ca vis și de fortuna labilis.

  • Al doilea fragment este dedicat Babilonului și civilizației sumeriene. Sunt evocate grădinile Semiramidei, ca una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Este evocat Sadarnapal și cetatea Ninive.

  • Cel de-al treilea fragment este dedicat Egiptului.

  • A patra secvență este dedicată Ierusalimului, Iordanului, unde pe Sion „templul Iehovei, o minune îl privim”. Este evocat regele David și fiul său, regele Solomon, care cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină.

  • Al cincilea fragment este închinat Greciei Antice, care se naște din spuma mării asemeni Afroditei.

  • Secvența a șasea este o apologie a gloriei Romei antice, cu împărați stând pe tron cu trepte multe. Gloria este umbrită de Neron, împăratul nebun care a dat foc Romei ca să vadă cum ardea Troia la atacul grecilor.

  • Fragmentul al șaptelea este al Daciei, ca o grădină cu dumbrăvi de aur, codri de argint, păduri de aramă.

  • În cel de-al optulea fragment găsim războiul dintre daci și romani. Ca în epopeile antice, lupta se dă în cer între zeii Daciei și ai Romei, iar pe pământ între armata condusă de Decebal și ostașii romani. Imaginea lui Traian, care contemplă cortegiul Cezarilor trecând spre apus, asociază imaginea regelui Lear din „Împărat sau proletar”. Este descrisă moartea conducătorilor daci, care iau otravă, precum și blestemul lui Decebal, ce proorocește migrația popoarelor și distrugerea Imperiului Roman.

  • Fragmentul nouă este închinat zeilor nordini, care hotărăsc în Valhala căderea Romei, sub valurile migratoare venite din nord.

  • Poemul se încheie cu al zecelea fragment, care se apropie mult mai mult de „Împărat și proletar”, fiind evocată revoluția franceză de la 1789, prin căderea Bastiliei, cu Robespierre și Napoleon. Poetul meditează la condiția omului de geniu, ca prototip ideal.

Finalul este o adâncire a temei fortuna labilis. De asemenea se găsesc și elemente împletite a temei lumea ca vis. Toate tablourile sunt de fapt „umbre pe pânza vremii”.

Vă invităm să ascultați în continuare dramatizarea radiofonică a acestui poem, precum și o evocare din ciclul „Biografii, memorii” legată de perioada scrierii acestuia:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s