Biografii, Memorii: Carol Aschembrener – Cinci Ani În Donbas (2018)

Fenomenul deportării populaţiei de origine germanică din spaţiul românesc în lagărele de muncă din URSS, se plasează în condiţiile sfârşitului celui de-al doilea război mondial şi în perioada în care România este implicată pe de o parte în războiul antihitlerist, iar pe de altă parte este supusă executării prevederilor Convenţiei de armistiţiu.

Între 1 ianuarie și 31 ianuarie se poate evidenţia sau reconstitui calendarul şi ritmul deportărilor. Majoritatea celor deportaţi au fost ridicaţi în data de 3 ianuarie 1945 din următoarele localităţi: Sanislău, Carei, Tăşnad, Ardud, Hurezu Mare, Mădăras, Satu Mare, Santău, Foient, Beltiug, Terebeşti, Craidorolţ, etc. Al doilea val de deportări masive s-a făcut în data de 15 ianuarie: Hurezu Mare, Sanislău, Cămin, Moftinul Mare, Foieni, Satu Mare, Ardud, Tăşnad, Santău, Tiream, Petreşti, etc. Au fost deportaţi femei şi bărbaţi , din analiza dosarelor celor deportaţi a reieşit că peste 70 % dintre ei erau născuţi între 1920-1927 (cu vârste între 25 și 32 de ani).

În primă fază au fost concentraţi la şcoala din comună sau la primărie după care erau transportaţi în centrele de plasă: Carei, Ardud, Satu Mare. Drumul până în centrele de plase l-au făcut pe jos, fiind însoţiţi de căruţe care transportau bagaje. S-a urmărit concentrarea etnicilor germani sub derută, să nu cunoască situaţia reală, deşi cu siguranţă toţi au simţit un pericol.

Contextul politico-militar în care s-au petrecut deportările s-a datorat înfrângerilor suferite de armata germană şi de reparaţiile reclamate de URSS. S-a ascuns în permanenţă adevărata cauză a deportărilor. Această lume a fost disclocată din rosturile ei seculare şi a fost supusă să trăiască o nouă drama. Au existat comisii de concentrare şi deportare, din mărturiile celor deportaţi aflăm că în comppnenţa lor se găseau ruşi sau şi români, maghiari sau şvabi, toate erau diferite de la o localitate la alta.

Autorităţile comuniste menite să asigure disclocarea germanilor de populaţie au acţionat haotic, numărul celor concentraţi trebuia îndeplinit şi nu de puţine ori a fost completat cu cei de altă etnie. Din listele deportaţilor se pot identifica o mulţime de români deportaţi alături de şvabi.

În anul 2015, Lăcrămioara Stoenescu reușește să publice jurnalul lui Carol Aschembrener, unul dintre cei reîntorși acasă în anul 1949. În anul 2017 s-a realizat dramatizarea acestui jurnal, după un scenariu semnat de aceeași doamnă și în regia lui Petru Hadârcă, premiera având loc astăzi (30 ianuarie 2018). Vă invităm să ascultați această bucată de istorie, urându-vă AUDIȚIE PLĂCUTĂ!!!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s