Biografii, Memorii: 27 Martie 1918 – Întoarcerea Acasă (2018)

sfatul tarii

La 2 decembrie 1917, Basarabia s-a declarat Republică Democrată Federativă. Dar nu s-a terminat aici. La o lună și jumătate după aceasta, la 24 ianuarie 1918 se reușește proclamarea independenței, dar nu înainte ca Sfatul Țării să ceară ajutorul armatei românești pentru a ajuta țara să scape de formațiunile paramilitare rusești, care, după cum știm (daca ați citit postarea dinainte), lăsau în urma lor numai urme de jafuri, crime și violuri.

Autoritățile politice și militare rusești nu s-au putut împotrivi, fiind ocupați cu revenirea din anarhia produsă de revoluția din 1917 din Rusia. Armata română intră în Chișinău la 13 ianuarie 1918, cu toată opoziția sovietului bolșevic, acesta fiind nevoit să se retragă și să părăsească teritoriul Basarabiei.

Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, alături de Daniel Ciugureanu, șeful proaspătului guvern, au prezidat ședința din data de 24 ianuarie 1918, unde s-a votat în unanimitate independența Republicii Moldovenești.

Nu se termină totul, însă, aici. Visul basarabenilor continuă. Visul lor era să se unească cu România. Și prin demersuri politice ce au durat două luni (dacă punem la calcul doar timpul scurs între declararea independenței și votarea unirii, deși demersurile au mers aproape concomitent), la data de 27 martie 1918 are loc o ședință a Sfatului Țării ce va rămâne în istoria noastră. La acea dată, cei 135 de deputați ai organului legislativ moldovean au avut pe masă de făcut o alegere importantă: Basarabia să se întoarcă „acasă” sau să rămână sub influența Ucrainei și a Rusiei.

86 de deputați au votat pentru unire, alți 3 fiind împotrivă (fiind ruși și bulgari). Un număr de 36 de deputați s-au abținut de la vot, bănuindu-se că au lucrat „la două capete”. Restul deputaților au lipsit de la ședintă. Basarabia, cea mai înstrăinată zonă românească, devine astfel prima dintre regiunile revenite „acasă”.

Vă invităm să ascultați ÎN PREMIERĂ cea de-a doua parte a pieselor închinate unirii Basarabiei cu România:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s