Lumina Rugului Aprins (2019)

rugul aprins - interior

Mișcarea „Rugul Aprins” a fost pornită la Mănăstirea Antim din București, în anul 1944 și a fost o punte între clerul Bisericii Ortodoxe Române și intelectualii laici ortodocși. Fondatorii „Rugului Aprins” au fost Sandu Tudor (devenit Părintele Daniil de la Rarău), Părintele Benedict Ghiuș și profesorul Alexandru Mironescu. Inițial, din grupare au mai făcut parte: Vasile Voiculescu, Olga Greceanu, Ștefan Todirașcu, Anton Dumitriu, Ion Marin Sadoveanu, Paul Constantinescu, Paul Sterian, Gheorghe Dabija, preotul Vasile Vasilache, Haralambie Vasilache, Sofian Boghiu, Andrei Scrima, Dumitru Stăniloaie, Leonida Plămădeală, Adrian Făgețeanu, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Roman Braga, Felix Dubneac și alții.

Această organizație religioasă a funcționat legal între anii 1946 și 1948, în cadrul Mănăstirii Antim din București. Ideea formării acestui grup care să-și dedice viața în spiritul „Rugăciunii lui Iisus” a avut loc înainte de 1944, unul dintre momentele importante ale formării sale având loc la Cernăuți, în anul 1943. După momentul de la Cernăuți, polul de greutate al organizației se mută la Antim, unde Sandu Tudor aduce o icoană dedicată Rugului Aprins, direct de la muntele Athos, în jurul căreia se va dezvolta tema viitoarei mișcări.

Întâlnirile acestora se petreceau în Mănăstirea Antim pentru conferințe publice și dialoguri desfășurate, în general, pe tema misticii creștine. Însă membrii emblematici ai grupului erau intim animați de căutarea isihastă. În anii 1945-1946 la întâlnirile de la Antim a participat și Părintele Ioan Kulâghin (Ioan cel Străin), refugiat rus, provenit de la Mănăstirea Optina, un trăitor al isihiei de a cărui experiență spirituală prețioasă s-au împărtășit cu toții, chiar și cei deja avizați. Întâlnirile de la Mănăstirea Antim au durat oficial până în 1948. Ulterior, după interzicerea asociațiilor religioase, membrii grupului intitulat „Rugul Aprins al Maicii Domnului” s-au mai întâlnit neoficial încă un an de zile tot la Mănăstirea Antim, apoi, aleatoriu și mai discret, la Mănăstirea Plumbuita ori în casele câtorva dintre participanți.

Pe parcursul anului 1958, o parte dintre membrii Rugului Aprins sunt arestați și condamnați la ani grei de închisoare: Pr. Daniil Sandu Tudor (care moare ca martir în temnița de la Aiud în noiembrie 1962), Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Felix Dubneac, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Roman Braga, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Dumitru Stăniloae alături de poetul Vasile Voiculescu (arestat la vârsta de 74 de ani, iese din închisoare cu grave probleme de sănătate în 1962 și moare la puțină vreme, în 1963), profesorul Alexandru Mironescu, doctorul Gheorghe Dabija și studenții Șerban Mironescu, George Văsii, George Pistol, Emanoil Mihăilescu și Nicolae Rădulescu. Câteva personalități ale Rugului Aprins au scăpat de arest ori au fost întemnițate sub alte pretexte fie înainte (Pr. Leonida Plămădeală, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, Pr. Nicolae Bordașiu, Anton Dumitriu), fie după 1958 (Pr. Vasile Vasilache, Pr. Haralambie Vasilache – mort ca martir la Gherla în 1962 – ori Paul Sterian).

După eliberarea deținuților politici (1963-1964), cei din lotul Rugului Aprins au continuat să se poarte cu dezinvoltură, fiind puncte de reper cultural și duhovnicesc în plină dictatură comunistă. Bună parte dintre aceștia au ajuns printre cei mai căutați duhovnici români ai finalului secolului al XX-lea.

Dan Puric a realizat o dramatizare radiofonică a unui scenariu scris de Ion Costin Manoliu, aducând viață în prezent momentelor acestui grup, pe care vă invităm să o ascultați în continuare. Vă dorim AUDIȚIE PLĂCUTĂ!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s